Lansarea telefonului smart Vestel

2017-08-22
Lansarea telefonului smart Vestel

Intensificându-și planurile de extindere în sectorul telefoanelor mobile, producătorul mondial, Vestel, este pregătit să lanseze pe piața europeană o nouă serie dinamică de telefoane smart. Marcând lansarea Vestel ca marcă în Europa, seria inspirată de design va fi vândută și comercializată sub propriul nume al companiei.

Aceste vești au fost făcute publice la ediția de anul acesta a Mobile World Congress, unde Vestel a sărbătorit lansarea iminentă, cu o afișare record de abilități și putere care au făcut senzație. Construind un mozaic animat cu 500 dintre telefoanele sale smart Full HD de 5,5 inci, Vestel a stabilit un nou Record Mondial Guinness pentru că a creat cel mai mare zid de telefoane smart din lume.

Deja un nume recunoscut în casele din Turcia și în alte părți ale Orientului Mijlociu, Vestel a înregistrat progrese rapide pe piața internă, colaborând cu operatori de rețea, cum ar fi Vodafone și Turkcell, și generând afaceri de volum mare. Bazându-se pe acest succes, numai pentru 2017, compania prognozează vânzarea a peste 1 milion de dispozitive.

Adugând modele și tehnologii care stabilesc tendințe pe piața principală de masă, noua serie fără cartelă sim pentru Europa va oferi o propunere de marcă ispititoare și competitivă, oferind în cadrul dotării standard, funcții de primă calitate, inclusiv rapoarte ecran/corp care atrag privirea, afișaje de înaltă rezoluție. Cuprinzând trei game distincte - seriile Z, V și E, această linie de produse bazate pe Android este destinată unei categorii demografice vaste, oferind dispozitive inspirate de design, capabile de 4G pentru seria sa de bază E, dispozitive cu funcții bogate, cu un pas mai sus, pentru seria s V și tehnologie aspirațională dedicată telefoanelor smart pentru seria Z premium a companiei.

Fiind în legătură cu modelele și tendințele din Europa învecinată, gigantul OEM [Producător de echipamente originale] turc oferă termene de execuție mai scurte, precum și o eficiență mai mare a costurilor datorită procesului său de producție cu automatizare ridicată și a capacității vaste de producție.

Un gigant cu activitate în domenii multiple, Vestel este deja unul dintre primii trei producători de televizoare la nivel mondial, câștigându-și renumele prin faptul că a făcut televizoarele „smart” și apoi în ceea ce privește electrocasnice și iluminat cu LED-uri.

Această determinare și experiență în mai multe sectoare, potrivit afirmațiilor companiei, diferențiază firma Vestel. Responsabil pentru toate mărcile paneuropene ale companiei, Directorul General al Vestel Marea Britanie, Matthew Lang, comentează: „De o importanță extrem mare pentru creșterea și dezvoltarea noastră, această gamă europeană ne va permite să abordăm cererea în creștere pentru o mai mare diversitate și orientare pe design la nivelurile între bază și mediu de pe piață. Bazându-ne pe experiența noastră de vârf în domeniul tehnologiilor privind LED-urile și afișajele, precum și în inovarea inteligentă, am creat o gamă foarte accesibilă, care poate oferi o experiență vizuală și audio antrenantă, pe lângă funcționarea mai puternică și mai durabilă. Acoperirea noastră expansivă la nivelul mai multor domenii ne va oferi de asemenea un avantaj suplimentar, permițându-ne să explorăm evoluțiile realizate la nivelul aplicațiilor pentru numeroase produse compatibile cu WiFi, pe care le creem în prezent pe mai multe mărci principale.

Domnul Lang continuă: „Vastul lanț de aprovizionare la nivelul mai multor sectoare al Vestel va fi esențial pentru strategia noastră de distribuție, ceea ce ne va permite să profităm de o gamă mai largă de oportunități comerciale. Cu o rețea atât de vastă de comercianți cu amănuntul pe piața de masă, avem mai multă capacitate de a conduce volumul prin lanțurile naționale de produse electrice și supermarketuri. În timp ce activitatea noastră în ceea ce privește telefoanele smart din Turcia ne-a deschis ușa pentru a colabora cu o selecție de operatori de rețea, relațiile noastre puternice cu distribuitorii și punctele de vânzare online vor oferi un potențial suplimentar de vânzări.

Cu privire la afișajul Vestel de telefoane smart aniversar care a depășit recordurile, domnul Lang concluzionează: "Crearea de către noi a acestui vast zid de telefoane smart a servit drept o reclamă grozavă înainte de lansare, ilustrând în mod spectaculos amploarea ambiției noastre uriașe. Un indiciu al rădăcinilor noastre în sectorul televizoarelor, acesta a subliniat pasiunea noastră pentru tehnologia audio-vizuală - o zonă de expertiză pe care cu siguranţă intenționăm să o reflectăm în designul telefoanelor noastre smart."

Other News